Page 9

9
Noaptea a ieşit din palat şi s-a dus, dar de data asta cămaşa lui avea numai o mânecă, din
craiul şi duhovnicul s-au luat după ea; au văzut cum Eliza a pricină că Eliza nu mai avusese timp s-o
intrat pe poarta cimitirului. Craiul s-a supărat foarte tare şi a facă şi pe cealaltă.
poruncit să fie dusă la ȋnchisoare.
Au luat-o pe Eliza din odăile cele frumoase şi au dus-o nevinovată!
într-o hrubă neagră şi umedă. În loc de catifea şi mătase,
i-au dat mănunchiul de urzici ca să-şi pună capul pe ele. ei, dar ea a căzut leşinată în braţele fraţilor ei: încordarea,
Cămăşile aspre şi usturătoare pe care le ţesuse i le-au spaima şi durerea o copleşiseră.
dat ca să se înveselească, dar nimic n-ar fi putut să-i fie
mai drag decât ele şi ea a început iar să lucreze ca să le povestit tot ce se întâmplase. În timp ce vorbea, s-a răspândit
isprăvească.
Spre seară, iată că la gratii s-a auzit un fâlfâit de aripi; lemn din rug făcuse rădăcini şi scosese ramuri. Rugul era
era fratele cel mai mic; aflase unde era soră-sa şi venise acum ca o tufă mare de trandafiri roşii, care toţi erau înfloriţi
s-o vadă. Ea a început să plângă de bucurie, fiindcă erau în vârf cu o floare albă şi strălucitoare, care lumina ca o
aproape gata cămăşile şi fraţii ei erau aici!
La poarta oraşului se adunase lume să vadă cum au s-o ea s-a trezit uşoară şi senină.
ardă pe vrăjitoare. Un măgar trăgea căruţa în care era Eliza.
O îmbrăcaseră cu o rochie de pânză de sac, părul ei cel au venit în stoluri; şi a fost iar nuntă la palat, dar o nuntă
frumos îi atârna desfăcut pe umeri, obrajii îi erau galbeni, cum niciun crai nu mai văzuse vreodată.
buzele i se mişcau încetişor şi degetele ei împleteau firele
verzi de urzică. Nici chiar pe drumul către moarte ea
nu-şi lăsa lucrul. La picioarele ei erau zece cămăşi, la a
unsprezecea lucra acuma. Lumea râdea de ea şi a vrut
să ia cămăşile şi să le rupă, dar deodată au venit în zbor
unsprezece lebede şi s-au aşezat de jur-împrejurul ei în
căruţă şi au început să dea din aripi. Lumea s-a tras înapoi
speriată.
— E semn ceresc! E nevinovată! şopteau mulţi, dar nu
îndrăzneau să spună cu glas tare.
Eliza a aruncat cele unsprezece cămăşi peste lebede
şi, deodată, au răsărit unsprezece prinţi frumoşi; numai cel
mai tânăr avea la un umăr aripă în loc de braţ, deoarece
— Acum pot să vorbesc! a spus ea. Sunt
Când lumea a văzut ce s-a întâmplat, s-a închinat în faţa
— Da, e nevinovată! a spus fratele cel mai mare şi a
o mireasmă parcă de mii şi mii de trandafiri, fiindcă fiecare
stea. Craiul a cules-o şi a prins-o Elizei în piept. Şi atunci
Toate clopotele au început să bată singure şi păsări multe