Page 14
P. 14
14
Biata răţuşcă n-o ducea deloc bine.
Într-o seară, când tocmai asfinţea soarele, a venit un au început să dea din aripi şi s-au îndreptat spre ea.
cârd de păsări mari şi minunate. Răţuşca nu mai văzuse
niciodată păsări aşa de frumoase. Erau albe ca zăpada şi pe luciul apei, aşteptând moartea.
aveau nişte gâturi lungi şi mlădioase. Erau lebede.
Glasul lor avea un sunet cu totul deosebit. Au stat puţin, oglindită, dar acum nu mai era o pasăre greoaie, cenuşie şi
apoi şi-au întins aripile largi şi măreţe şi au plecat mai
departe în ţările calde cu lacuri albastre. S-au
înălţat sus de tot și răţuşca cea urâtă nu
putea să uite păsările acelea frumoase
şi fericite. Nu ştia cum le cheamă pe
păsări, nu ştia încotro au plecat,
dar îi erau dragi cum nu-i mai
fusese nimeni drag vreodată.
Când s-a făcut iar cald şi
soare, ea stătea în păpurişul
bălţii. Cântau ciocârliile. Venise
iar primăvara.
Şi, deodată, răţuşca a văzut că
poate să-şi întindă larg aripile şi că
are în aripi o putere mai mare decât până
atunci. Şi-a luat deodată zborul şi nici n-a ştiut
când a ajuns într-o grădină mare, în care erau meri înfloriţi întins aripile, şi-a înălţat gâtul şi a spus din toată inima:
şi tufe de liliac mirositor; creşteau chiar pe marginea lacului.
Ce frumos era! Dintre trestii ieşiră trei lebede plutind domol m-aş fi gândit la atâta fericire!
pe luciul apei. Răţuşca ştia ce păsări sunt şi deodată o
cuprinse o mâhnire ciudată.
„Am să mă duc la păsările acelea frumoase şi ele au
să mă bată şi au să mă omoare fiindcă sunt aşa de urâtă.
Dar nu-mi pasă! Mai bine să mă omoare ele decât să mă
ciupească raţele, să mă bată găinile, să-mi dea cu piciorul
fata care îngrijeşte orătăniile.”
Și şi-a luat zborul către lebede. Lebedele, când au văzut-o,
— Omorâţi-mă! a spus biata pasăre şi şi-a plecat capul
Dar, când colo, ce să vadă în apă? Chiar pe ea însăşi
urâtă, era şi ea lebădă.
Lebedele cele mari au venit la ea şi au
dezmierdat-o cu pliscurile. În grădină au
venit câţiva copii. Au aruncat pe apă pâine
şi grăunţe. Deodată, cel mic a strigat:
— Uite că a mai venit una! Şi ceilalţi
au chiuit de bucurie şi au strigat şi
ei:
— Da, a mai venit una! Asta care a
venit acum este cea mai frumoasă!
Şi lebedele cele bătrâne se plecau
în faţa ei. Lebăda cea tânără s-a
ruşinat şi şi-a ascuns capul în aripi; nu
ştia ce să facă; era foarte fericită.Chiar şi
liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă
şi soarele strălucea călduţ şi domol. Şi lebăda şi-a
— Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu
Biata răţuşcă n-o ducea deloc bine.
Într-o seară, când tocmai asfinţea soarele, a venit un au început să dea din aripi şi s-au îndreptat spre ea.
cârd de păsări mari şi minunate. Răţuşca nu mai văzuse
niciodată păsări aşa de frumoase. Erau albe ca zăpada şi pe luciul apei, aşteptând moartea.
aveau nişte gâturi lungi şi mlădioase. Erau lebede.
Glasul lor avea un sunet cu totul deosebit. Au stat puţin, oglindită, dar acum nu mai era o pasăre greoaie, cenuşie şi
apoi şi-au întins aripile largi şi măreţe şi au plecat mai
departe în ţările calde cu lacuri albastre. S-au
înălţat sus de tot și răţuşca cea urâtă nu
putea să uite păsările acelea frumoase
şi fericite. Nu ştia cum le cheamă pe
păsări, nu ştia încotro au plecat,
dar îi erau dragi cum nu-i mai
fusese nimeni drag vreodată.
Când s-a făcut iar cald şi
soare, ea stătea în păpurişul
bălţii. Cântau ciocârliile. Venise
iar primăvara.
Şi, deodată, răţuşca a văzut că
poate să-şi întindă larg aripile şi că
are în aripi o putere mai mare decât până
atunci. Şi-a luat deodată zborul şi nici n-a ştiut
când a ajuns într-o grădină mare, în care erau meri înfloriţi întins aripile, şi-a înălţat gâtul şi a spus din toată inima:
şi tufe de liliac mirositor; creşteau chiar pe marginea lacului.
Ce frumos era! Dintre trestii ieşiră trei lebede plutind domol m-aş fi gândit la atâta fericire!
pe luciul apei. Răţuşca ştia ce păsări sunt şi deodată o
cuprinse o mâhnire ciudată.
„Am să mă duc la păsările acelea frumoase şi ele au
să mă bată şi au să mă omoare fiindcă sunt aşa de urâtă.
Dar nu-mi pasă! Mai bine să mă omoare ele decât să mă
ciupească raţele, să mă bată găinile, să-mi dea cu piciorul
fata care îngrijeşte orătăniile.”
Și şi-a luat zborul către lebede. Lebedele, când au văzut-o,
— Omorâţi-mă! a spus biata pasăre şi şi-a plecat capul
Dar, când colo, ce să vadă în apă? Chiar pe ea însăşi
urâtă, era şi ea lebădă.
Lebedele cele mari au venit la ea şi au
dezmierdat-o cu pliscurile. În grădină au
venit câţiva copii. Au aruncat pe apă pâine
şi grăunţe. Deodată, cel mic a strigat:
— Uite că a mai venit una! Şi ceilalţi
au chiuit de bucurie şi au strigat şi
ei:
— Da, a mai venit una! Asta care a
venit acum este cea mai frumoasă!
Şi lebedele cele bătrâne se plecau
în faţa ei. Lebăda cea tânără s-a
ruşinat şi şi-a ascuns capul în aripi; nu
ştia ce să facă; era foarte fericită.Chiar şi
liliacul se apleca spre ea cu crengile în apă
şi soarele strălucea călduţ şi domol. Şi lebăda şi-a
— Pe vremea când eram o răţuşcă urâtă nici în vis nu
