Page 10
P. 10
10
Lupul și cei șapte iezi
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată o capră care avea şapte iezi. Îi iubea mult, de cretă. O înghiţi şi glasul i se subţie pe loc. Apoi se întoarse
așa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, la căsuţa caprei, bătu la uşă și strigă c-un glas subţirel:
trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii,
capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
— Dragii mei, eu trebuie să plec în pădure. În lipsa mea,
fiţi cuminţi şi feriţi-vă de lup. Că de-ar izbuti să intre pacostea de gol … căci se proptise cu labele de pervazul ferestrei,
asta de fiară în casă, pe toţi
v-ar înghiţi! Lupul ştie să
se arate adesea sub chipul
unei alte vietăţi, dar pe voi
n-o să vă-nşele, fiindcă o
să-l puteţi dibui de-ndată
după glasul cel gros şi după
labele cele negre.
Iezii luară aminte la
cele spuse de capră şi-i
răspunseră:
— Poţi pleca fără grijă,
măicuţă, c-om şti noi să ne
păzim de lup!
Capra behăi a mulţumire
şi porni la drum. Nu trecu multă vreme, şi bătu cineva la morar şi-l rugă:
uşă, strigând:
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama peste piciorul asta!
voastră.
Dar iezii îl recunoscură pe lup, după glasul lui gros şi
răspunseră:
— Nu deschidem, că tu nu eşti
mama noastră! Glasul măicuţei e subţire
şi blând, pe când al tău e gros. Nu ne poţi
înşela: tu eşti lupul!
Auzind acestea, lupul alergă şi cumpără o bucată mare
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama
voastră.
Iezii erau gata să deschidă, dar lupul se dădu repede
să privească înăuntru. Şi,
de cum îi zăriră labele, iezii
răspunseră-n cor:
— Nu deschidem, că
mama noastră nu are labe
negre ca ale tale. Nu ne poţi
înşela: tu eşti lupul!
Văzând el că nu-i poate
amăgi, pe dată alergă la
brutar şi-i spuse:
— M-am înţepat la piciorul
ăsta şi te-aş ruga să mi-l
ungi cu puţină cocă.
Şi după ce brutarul îi unse
laba cu cocă, lupul alergă la
— Ţi-aş rămâne îndatorat dac-ai presăra niţică făină
Şi morarul îi presără făină.
Lupul se înfiinţă a treia oară la căsuţa caprei. Bătu la uşă,
cioc-cioc, şi strigă subţirel:
Lupul și cei șapte iezi
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată o capră care avea şapte iezi. Îi iubea mult, de cretă. O înghiţi şi glasul i se subţie pe loc. Apoi se întoarse
așa cum numai o mamă îşi iubeşte copiii. Într-o zi, la căsuţa caprei, bătu la uşă și strigă c-un glas subţirel:
trebuind să plece în pădure ca să le aducă de-ale gurii,
capra strânse în jurul ei pe cei şapte iezi şi le grăi astfel:
— Dragii mei, eu trebuie să plec în pădure. În lipsa mea,
fiţi cuminţi şi feriţi-vă de lup. Că de-ar izbuti să intre pacostea de gol … căci se proptise cu labele de pervazul ferestrei,
asta de fiară în casă, pe toţi
v-ar înghiţi! Lupul ştie să
se arate adesea sub chipul
unei alte vietăţi, dar pe voi
n-o să vă-nşele, fiindcă o
să-l puteţi dibui de-ndată
după glasul cel gros şi după
labele cele negre.
Iezii luară aminte la
cele spuse de capră şi-i
răspunseră:
— Poţi pleca fără grijă,
măicuţă, c-om şti noi să ne
păzim de lup!
Capra behăi a mulţumire
şi porni la drum. Nu trecu multă vreme, şi bătu cineva la morar şi-l rugă:
uşă, strigând:
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama peste piciorul asta!
voastră.
Dar iezii îl recunoscură pe lup, după glasul lui gros şi
răspunseră:
— Nu deschidem, că tu nu eşti
mama noastră! Glasul măicuţei e subţire
şi blând, pe când al tău e gros. Nu ne poţi
înşela: tu eşti lupul!
Auzind acestea, lupul alergă şi cumpără o bucată mare
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama
voastră.
Iezii erau gata să deschidă, dar lupul se dădu repede
să privească înăuntru. Şi,
de cum îi zăriră labele, iezii
răspunseră-n cor:
— Nu deschidem, că
mama noastră nu are labe
negre ca ale tale. Nu ne poţi
înşela: tu eşti lupul!
Văzând el că nu-i poate
amăgi, pe dată alergă la
brutar şi-i spuse:
— M-am înţepat la piciorul
ăsta şi te-aş ruga să mi-l
ungi cu puţină cocă.
Şi după ce brutarul îi unse
laba cu cocă, lupul alergă la
— Ţi-aş rămâne îndatorat dac-ai presăra niţică făină
Şi morarul îi presără făină.
Lupul se înfiinţă a treia oară la căsuţa caprei. Bătu la uşă,
cioc-cioc, şi strigă subţirel:
