Page 11
P. 11
11
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama apoi, fâş-fâș, tăie burduhanul lupului!
voastră!
Dar iezii se grăbiră să-i răspundă:
— Arată-ne mai întâi labele ca să vedem de eşti mai departe, iezii începură să sară afară, unul după
într-adevăr măicuţa noastră!
Hoţomanul de lup ridică laba până la fereastră şi, când
văzură iezii că-i albă, nu se mai îndoiră şi traseră ivărul de într-un picior. Dar bătrâna îi potoli, și le spuse:
la uşă. Şi ce să vezi? În prag îşi rânjea colţii lupul!
Iezii dădură să se ascundă care încotro. Unul sări, ţuşti, lupului, cât mai zace adormit!
sub masă, al doilea se tupilă în pat, al treilea se vârî în vatră,
al patrulea se furişă în bucătărie, al cincilea intră în dulap, dihaniei cât de mulţi încăpură. Apoi capra îi cusu repede
al şaselea se piti sub lighean şi al şaptelea se adăposti burta la loc.
tocmai în cutia pendulei.
Lupul îi găsi însă care pe unde se ascunsese şi îi înşfăcă şi, cum bolovanii din burtă îi pricinuiau o sete grozavă, porni
pe rând. Numai pe iedul cel mic, care se ascunsese în către o fântână, cu gândul să-şi potolească setea.
cutia pendulei, nu fu chip să-l găsească. După ce-şi umflă
burduhanul, lupul ieşi din casă, se întinse la umbra unui se izbi şi bolovanii în burduhan. Şi lupul începu să strige:
copac şi adormi buştean.
Când capra se întoarse, văzu toată casa vraişte. Scaunele,
băncile, masa zăceau răsturnate. Cât despre iezi, nici urmă.
Strigă capra pe fiecare, pe nume, dar nimeni nu răspunse.
Când dădu să-l strige şi pe prâslea, desluşi de undeva un
glas înăbuşit:
— Măicuţă, eu sunt aici, în cutia pendulei!
Capra îl scoase de acolo pe iedul cel mic şi el îi povesti ținea gura:
cum i-a înşelat lupul. Acum nu mai trebuie să vă spun eu
cât i-a plâns biata capră, că vă închipuiţi singuri!
Ca să-şi mai liniștească durerea, ieşi din casă şi zări pe împreună cu maica lor, capra cea bătrână.
lup sub un copac, dormind şi sforăind de tremurau crengile.
Capra se uită la el, cercetându-l din toate părţile. Băgă de
seamă că-n burduhanul lui cel umflat se mişca ceva.
Îl trimise pe prâslea acasă, să aducă foarfecă, ac şi aţă,
N-apucase bine să facă o tăietură, că
un ied şi scoase capul afară. Şi-n timp ce tăia
altul. Erau vii şi nevătămaţi toţi şase.
De bucurie, iezii o îmbrăţişau pe măicuţa lor, săltând
— Aduceţi bolovani, ca să umplem cu ei burduhanul
Iezii au adus repede bolovani şi au îndesat în burduhanul
După ce se sătură el bine de somn, se ridică în picioare
Dar cum începu să umble, zdronca-zdronca, prinseră a
„Ce tot sare-ncolo-ncoace,
Prin stomac, şi nu-mi dă pace?
Iezii sar. Asta aşa e!
Sau, cumva, or fi pietroaie?!”
Când ajunse la fântână şi se plecă să bea apă, bolovanii
cei grei îl traseră la fund. Cei şapte iezi văzuseră de departe
toată întâmplarea şi, venind tot într-o goană, strigau cât îi
— Lupul a crăpat! Lupul a crăpat!
Şi, de bucurie, începură a juca împrejurul fântânii,
— Dragi copilaşi, deschideţi uşa, că sunt eu, mama apoi, fâş-fâș, tăie burduhanul lupului!
voastră!
Dar iezii se grăbiră să-i răspundă:
— Arată-ne mai întâi labele ca să vedem de eşti mai departe, iezii începură să sară afară, unul după
într-adevăr măicuţa noastră!
Hoţomanul de lup ridică laba până la fereastră şi, când
văzură iezii că-i albă, nu se mai îndoiră şi traseră ivărul de într-un picior. Dar bătrâna îi potoli, și le spuse:
la uşă. Şi ce să vezi? În prag îşi rânjea colţii lupul!
Iezii dădură să se ascundă care încotro. Unul sări, ţuşti, lupului, cât mai zace adormit!
sub masă, al doilea se tupilă în pat, al treilea se vârî în vatră,
al patrulea se furişă în bucătărie, al cincilea intră în dulap, dihaniei cât de mulţi încăpură. Apoi capra îi cusu repede
al şaselea se piti sub lighean şi al şaptelea se adăposti burta la loc.
tocmai în cutia pendulei.
Lupul îi găsi însă care pe unde se ascunsese şi îi înşfăcă şi, cum bolovanii din burtă îi pricinuiau o sete grozavă, porni
pe rând. Numai pe iedul cel mic, care se ascunsese în către o fântână, cu gândul să-şi potolească setea.
cutia pendulei, nu fu chip să-l găsească. După ce-şi umflă
burduhanul, lupul ieşi din casă, se întinse la umbra unui se izbi şi bolovanii în burduhan. Şi lupul începu să strige:
copac şi adormi buştean.
Când capra se întoarse, văzu toată casa vraişte. Scaunele,
băncile, masa zăceau răsturnate. Cât despre iezi, nici urmă.
Strigă capra pe fiecare, pe nume, dar nimeni nu răspunse.
Când dădu să-l strige şi pe prâslea, desluşi de undeva un
glas înăbuşit:
— Măicuţă, eu sunt aici, în cutia pendulei!
Capra îl scoase de acolo pe iedul cel mic şi el îi povesti ținea gura:
cum i-a înşelat lupul. Acum nu mai trebuie să vă spun eu
cât i-a plâns biata capră, că vă închipuiţi singuri!
Ca să-şi mai liniștească durerea, ieşi din casă şi zări pe împreună cu maica lor, capra cea bătrână.
lup sub un copac, dormind şi sforăind de tremurau crengile.
Capra se uită la el, cercetându-l din toate părţile. Băgă de
seamă că-n burduhanul lui cel umflat se mişca ceva.
Îl trimise pe prâslea acasă, să aducă foarfecă, ac şi aţă,
N-apucase bine să facă o tăietură, că
un ied şi scoase capul afară. Şi-n timp ce tăia
altul. Erau vii şi nevătămaţi toţi şase.
De bucurie, iezii o îmbrăţişau pe măicuţa lor, săltând
— Aduceţi bolovani, ca să umplem cu ei burduhanul
Iezii au adus repede bolovani şi au îndesat în burduhanul
După ce se sătură el bine de somn, se ridică în picioare
Dar cum începu să umble, zdronca-zdronca, prinseră a
„Ce tot sare-ncolo-ncoace,
Prin stomac, şi nu-mi dă pace?
Iezii sar. Asta aşa e!
Sau, cumva, or fi pietroaie?!”
Când ajunse la fântână şi se plecă să bea apă, bolovanii
cei grei îl traseră la fund. Cei şapte iezi văzuseră de departe
toată întâmplarea şi, venind tot într-o goană, strigau cât îi
— Lupul a crăpat! Lupul a crăpat!
Şi, de bucurie, începură a juca împrejurul fântânii,
