Page 4
P. 4
4
Scufița-Roșie
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată o fetiţă drăgălaşă. Bunica îi dăruise
o scufiţă de catifea roşie şi, pentru că-i şedea tare îşi spuse:
bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe
cap, o numiră de atunci Scufiţa-Roşie.
Într-o zi, mama sa îi zise:
— Scufiţă-Roşie, ia bagă-n coşuleţ
bucata asta de cozonac şi sticla
asta cu vin şi du-le bunicii, că e
bolnavă şi slăbită. Dar să nu
te abaţi din drum, să mergi
direct la bunica, fără să stai
să te joci prin pădure!
— Aşa am să fac! îi
făgădui Scufiţa-Roşie.
Bunica locuia cam la vreo
jumătate de ceas depărtare
de sat. Şi, de cum intră
Scufiţa-Roşie în pădure, numai
ce-i ieşi înainte lupul.
— Bună ziua, Scufiţă-Roşie! îi
zise el. Încotro aşa de dimineaţă?
— Ia, până la bunicuţa!
— Şi ce duci acolo, sub şorţ?
— Cozonac şi vin pentru bunicuța, care-i bolnavă şi
slăbită.
— Da’ unde şade bunică-ta, Scufiţă-Roşie?
— Colo în pădure. Cum ajungi sub cei trei stejari, ai şi dat
de casa ei! îi răspunse Scufiţa-Roşie.
Mai merse lupul o bucată de drum
alături de fetiță şi apoi îi spuse mieros:
— Scufiţă-Roşie, ia uite ce flori frumoase în
jurul tău!
Scufiţa-Roșie privi la florile care creşteau pretutindeni și
„Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce
şi-un buchet de flori proaspete!” Se abătu
din drum şi o luă prin pădure, ca să
culeagă flori. În acest timp, lupul
porni spre casa bunicii şi bătu la
uşă:
— Cine-i acolo?
— Eu sunt, Scufiţa-Roşie,
şi-ţi aduc cozonac. Dar
deschide uşa, bunicuţo!
—
Intră!
răspunse
bunicuța, că eu nu mă pot
da jos din pat.
Lupul deschise uşa, se
repezi spre patul bunicii şi
o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu
hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa
şi se culcă în pat.
În
vremea
asta,
Scufiţa-Roşie
culesese atâtea flori, că abia le mai putea
duce. Deodată, îşi aminti de bunica şi porni degrabă
spre căscioara ei. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa
dată de perete.
De îndată ce intră în odaie, strigă:
— Bună dimineaţa!
Dar nu primi niciun răspuns.
Scufița-Roșie
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată o fetiţă drăgălaşă. Bunica îi dăruise
o scufiţă de catifea roşie şi, pentru că-i şedea tare îşi spuse:
bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe
cap, o numiră de atunci Scufiţa-Roşie.
Într-o zi, mama sa îi zise:
— Scufiţă-Roşie, ia bagă-n coşuleţ
bucata asta de cozonac şi sticla
asta cu vin şi du-le bunicii, că e
bolnavă şi slăbită. Dar să nu
te abaţi din drum, să mergi
direct la bunica, fără să stai
să te joci prin pădure!
— Aşa am să fac! îi
făgădui Scufiţa-Roşie.
Bunica locuia cam la vreo
jumătate de ceas depărtare
de sat. Şi, de cum intră
Scufiţa-Roşie în pădure, numai
ce-i ieşi înainte lupul.
— Bună ziua, Scufiţă-Roşie! îi
zise el. Încotro aşa de dimineaţă?
— Ia, până la bunicuţa!
— Şi ce duci acolo, sub şorţ?
— Cozonac şi vin pentru bunicuța, care-i bolnavă şi
slăbită.
— Da’ unde şade bunică-ta, Scufiţă-Roşie?
— Colo în pădure. Cum ajungi sub cei trei stejari, ai şi dat
de casa ei! îi răspunse Scufiţa-Roşie.
Mai merse lupul o bucată de drum
alături de fetiță şi apoi îi spuse mieros:
— Scufiţă-Roşie, ia uite ce flori frumoase în
jurul tău!
Scufiţa-Roșie privi la florile care creşteau pretutindeni și
„Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce
şi-un buchet de flori proaspete!” Se abătu
din drum şi o luă prin pădure, ca să
culeagă flori. În acest timp, lupul
porni spre casa bunicii şi bătu la
uşă:
— Cine-i acolo?
— Eu sunt, Scufiţa-Roşie,
şi-ţi aduc cozonac. Dar
deschide uşa, bunicuţo!
—
Intră!
răspunse
bunicuța, că eu nu mă pot
da jos din pat.
Lupul deschise uşa, se
repezi spre patul bunicii şi
o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu
hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa
şi se culcă în pat.
În
vremea
asta,
Scufiţa-Roşie
culesese atâtea flori, că abia le mai putea
duce. Deodată, îşi aminti de bunica şi porni degrabă
spre căscioara ei. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa
dată de perete.
De îndată ce intră în odaie, strigă:
— Bună dimineaţa!
Dar nu primi niciun răspuns.
