Page 31

31
mănânci.
— Î
nvaţă-mă, te rog, cumătră, că eu nu ştiu cum se prinde cumplit ş-a sări în sus de durere. Şi,
peştele.
Atunci vulpea rânji dinţii şi zise:
—
Ascultă, cumetre: vrei să mănânci peşte? Du-te se ferească de mânia ursului. Ea ieşise din vizuină
d
iseară
la
băltoaca cea din marginea pădurii, vâră-ţi coada şi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; şi,
în apă şi stai pe loc, fără să te mişti, până spre ziuă; atunci când văzu pe urs că vine fără coadă, începu a striga:
s
mucește vârtos spre mal şi ai să scoţi o mulţime de peşte; — Hei, cumetre! Dar ţi-au mâncat peştii coada, ori ai fost
poate îndoit şi întreit decât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nicio vorbă, alergă-n fuga mare la
băltoaca din marginea pădurii şi-şi vârî în apă toată coada!... mai tare şi se repede spre copac; dar gura scorburii fiind
În acea noapte, începuse a bate un vânt rece, de ȋngheaţă strâmtă, ursul nu poate să încapă înăuntru. Atunci el caută
zdravăn şi apa din băltoacă şi prinde coada ursului, ca o creangă cu cârlig şi începe a cotrobăi prin scorbură, ca
într-un cleşte. De la o vreme, ursul nemaiputând
de
durerea cozii şi de frig, smuceşte odată din toată puterea. apuc ursul de piciorul vulpii, ea striga: Trage, nătărăule,
Şi sărmanul urs, în loc să scoată peşte, rămâne fără coadă! mie nu-mi pasă, că tragi de copac!”...
Începe
el
acum
a
mormăi
furios pe vulpe că l-a amăgit, se duce s-o
ucidă în bătaie. Dar şireata vulpe ştie cum să
prea lacom ş-ai vrut să nu mai rămână peşti în baltă?
Ursul, auzind că încă-l mai
ia
şi-n râs, se înfurie şi
să scoată vulpea afară şi să-i
dea
de cheltuială. Dar când
a
„
Iar
când anina cârligul
de copac, striga: Văleu, cumetre, nu
„
trage, că-mi rupi piciorul!”
În zadar s-a necăjit ursul, de-i
curgeau sudorile, că tot n-a putut
scoate vulpea din scorbura copacului.
Şi iaca aşa, a rămas ursul păcălit de
vulpe!