Page 34
P. 34
34
A doua zi, domniţa nici nu apucase bine să se aşeze la aproape de nimic. La urmă, broscoiul
masă împreună cu împăratul şi cu toţi curtenii, că şi auzi zise:
deodată nişte paşi, lipăind afară, pe scara de marmură, şi
desluşi un glas strigând:
— Fată de împărat, tu cea mai mică dintre domniţe,
vino de-mi deschide uşa!
Hai, deschide uşa,
Fată de-mpărat!
Ai uitat cuvântul
Pe care mi l-ai dat
Ieri, când la fântână
Mi te-am ajutat?
Hai, deschide uşa,
Fată de-mpărat!
Fata ȋi povesti tatălui său ce i s-a
ȋntamplat şi, auzind acestea, împăratul
grăi:
— Acu’, dac-ai apucat să făgăduieşti,
ţine-ţi făgăduiala. Du-te de-i deschide!
Fata se duse să-i deschidă uşa şi broscoiul sări pe dată mare dragul să te uiţi la el: chipeş la înfăţişare, cu privirea
pragul în sala împărătească; şi se ţinu scai după domniţă ochilor blândă şi c-un farmec în ei cum nu se mai poate.
până ce ajunse în dreapta scaunului ei. Acolo se opri şi,
când fata dădu să se-aşeze, glasul broscoiului se-auzi tânărul crai s-o ia de nevastă pe fiică-sa. Iar acesta îi
poruncitor:
— Da’ pe mine cui mă laşi? Ia-mă lângă tine!
Î
mpăratul îi porunci să îndeplinească voia broscoiului. nu i-ar fi stat în putinţă să-l scape de sub povara cea grea
Cum se văzu broscoiul pe scaun, gata ceru să-l urce şi a blestemului.
pe masă … Şi, dintr-o săritură, se pofti singur între blide.
Şi ceru de-acolo:
— Ia trage talerul mai aproape, să mâncăm amândoi din
el!
Broscoiul mâncă cu mare poftă, dar fata nu se atinse
— M-am ospătat cum se cuvine, dar mă
simt ostenit rău. Du-mă în odăiţa ta ca să mă culc.
Nemaiavând încotro, domniţa apucă broscoiul cu
două degete şi, ducându-l cu ea sus, îl zvârli
într-un ungher.
— N-ai auzit că-s ostenit rău? Vreau
să dorm şi eu la fel de bine ca şi tine;
ia-mă sus în pat că, de nu, te spun
împăratului!
Domniţa se făcu foc şi pară când îl
auzi cum o ameninţă; îl ridică de jos,
de unde se oţăra la ea, şi, izbindu-l
cu toată puterea de perete, strigă:
— Na ce ţi-a trebuit, broscoi buburos!
Acu’ ai şi tu linişte, am şi eu.
Şi ce să vezi? De îndată ce căzu, broscoiul
se prefăcu într-un fecior de împărat, că ţi-era mai
Împăratul îşi dădu cu mare bucurie încuviinţarea ca
povesti domniţei cum fusese blestemat de o vrăjitoare rea
să se prefacă în broască şi că nimănui, în afară de dânsa,
A doua zi, domniţa nici nu apucase bine să se aşeze la aproape de nimic. La urmă, broscoiul
masă împreună cu împăratul şi cu toţi curtenii, că şi auzi zise:
deodată nişte paşi, lipăind afară, pe scara de marmură, şi
desluşi un glas strigând:
— Fată de împărat, tu cea mai mică dintre domniţe,
vino de-mi deschide uşa!
Hai, deschide uşa,
Fată de-mpărat!
Ai uitat cuvântul
Pe care mi l-ai dat
Ieri, când la fântână
Mi te-am ajutat?
Hai, deschide uşa,
Fată de-mpărat!
Fata ȋi povesti tatălui său ce i s-a
ȋntamplat şi, auzind acestea, împăratul
grăi:
— Acu’, dac-ai apucat să făgăduieşti,
ţine-ţi făgăduiala. Du-te de-i deschide!
Fata se duse să-i deschidă uşa şi broscoiul sări pe dată mare dragul să te uiţi la el: chipeş la înfăţişare, cu privirea
pragul în sala împărătească; şi se ţinu scai după domniţă ochilor blândă şi c-un farmec în ei cum nu se mai poate.
până ce ajunse în dreapta scaunului ei. Acolo se opri şi,
când fata dădu să se-aşeze, glasul broscoiului se-auzi tânărul crai s-o ia de nevastă pe fiică-sa. Iar acesta îi
poruncitor:
— Da’ pe mine cui mă laşi? Ia-mă lângă tine!
Î
mpăratul îi porunci să îndeplinească voia broscoiului. nu i-ar fi stat în putinţă să-l scape de sub povara cea grea
Cum se văzu broscoiul pe scaun, gata ceru să-l urce şi a blestemului.
pe masă … Şi, dintr-o săritură, se pofti singur între blide.
Şi ceru de-acolo:
— Ia trage talerul mai aproape, să mâncăm amândoi din
el!
Broscoiul mâncă cu mare poftă, dar fata nu se atinse
— M-am ospătat cum se cuvine, dar mă
simt ostenit rău. Du-mă în odăiţa ta ca să mă culc.
Nemaiavând încotro, domniţa apucă broscoiul cu
două degete şi, ducându-l cu ea sus, îl zvârli
într-un ungher.
— N-ai auzit că-s ostenit rău? Vreau
să dorm şi eu la fel de bine ca şi tine;
ia-mă sus în pat că, de nu, te spun
împăratului!
Domniţa se făcu foc şi pară când îl
auzi cum o ameninţă; îl ridică de jos,
de unde se oţăra la ea, şi, izbindu-l
cu toată puterea de perete, strigă:
— Na ce ţi-a trebuit, broscoi buburos!
Acu’ ai şi tu linişte, am şi eu.
Şi ce să vezi? De îndată ce căzu, broscoiul
se prefăcu într-un fecior de împărat, că ţi-era mai
Împăratul îşi dădu cu mare bucurie încuviinţarea ca
povesti domniţei cum fusese blestemat de o vrăjitoare rea
să se prefacă în broască şi că nimănui, în afară de dânsa,
