Page 36
P. 36
36
— Oh, e frumoasă, nici nu se putea face una mai Împăratul se dezbrăcă, iar pungaşii se
frumoasă decât aceasta! spuse bătrânul ministru, făcură că îi dau hainele una după alta.
punându-şi ochelarii. Ce desen, ce culori!… Da, împăratul Îl învârtiră ca şi cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se
va fi foarte mulţumit.
Mai trimise un credincios şi priceput slujitor şi acesta făcu
ȋntocmai ca şi ministrul, de teamă să nu fie crezut prost.
În sfârşit, vru şi împăratul s-o vadă.
— Nu-i aşa că e de toată frumuseţea? întrebară cei doi
credincioşi.
„Ce-i asta?”, se gândi împăratul, „Eu nu văd nimic! îmbrăcat.
Îngrozitor! Sunt oare chiar atât de prost? Ori sunt nevrednic?
Niciodată nu mi-aş fi putut închipui una ca asta, ca tocmai poată privi mai bine înfăţişarea măreaţă.
mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire.” Apoi,
zise:
— Într-adevăr, este de toată frumuseţea! Vă mărturisesc să lase să se observe că ei nu văd nimic.
deplina mea mulţumire.
Cei doi şarlatani fură decoraţi şi primiră rangul de Mari întâlnea în uliţe şi pe la ferestre strigau: „Ce haină strălucită!
Ţesători ai curţii.
În ajunul marii parade, ei vegheară toată
noaptea şi lucrară la lumina a şaisprezece
lumânări. Lumea văzu osteneala ce şi-o dădeau
să facă hainele noi ale împăratului. În sfârşit, se
prefăceau că scot stofa din război, că taie în aer
cu nişte foarfeci mari și cos cu ac fără fir. Apoi,
într-un sfârşit, spuseră că haina-i gata!
Când împăratul, urmat de aghiotanţii lui, se
duse s-o vadă, pungaşii, ridicând un braţ în aer
ca şi cum ar fi ţinut ceva, ziseră:
— Iată pantalonii, iată haina, iată şi mantia,
Înălţimea Ta! Totul e uşor ca pânza de păianjen.
— Dacă Măria Ta binevoieşte să se dezbrace,
noi îi vom încerca hainele, în faţa oglinzii.
suci, se răsuci în fața oglinzii.
— Doamne! Ce bine vine, parcă e turnată! Ce croială
frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină
nepreţuită!
Atunci marele maestru de ceremonii intră.
— Sunt gata, spuse împăratul. Cred că nu sunt rău
Şi se mai întoarse încă o dată-n faţa oglinzii, ca să îşi
Curtenii, care erau nevoiţi să-i ducă trena, se prefăcură
că ridică ceva de jos. Apoi, îşi ţinură mâinile în sus, nevoind
Pe când împăratul mergea mândru, toţi oamenii pe care îi
Ce trenă frumoasă are! Şi ce croială minunată!”
— Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un
copil mic.
— Doamne, ascultă glasul nevinovăţiei! şopti
mama lui. Şi de îndată rosti şi mulţimea cuvintele
copilului.
— Ȋmpăratul e dezbrăcat!
Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că
aveau dreptate. Aşa era … Totuşi, socoti în gând
şi luă următoarea hotărâre: „Orice-ar fi, trebuie
s-o duc de-acum până la bun sfârşit!” Aşa că îşi
ridică cu şi mai multă mândrie capul, iar curtenii
ţinură ca şi mai înainte, cu respect, trena care nu
era …
— Oh, e frumoasă, nici nu se putea face una mai Împăratul se dezbrăcă, iar pungaşii se
frumoasă decât aceasta! spuse bătrânul ministru, făcură că îi dau hainele una după alta.
punându-şi ochelarii. Ce desen, ce culori!… Da, împăratul Îl învârtiră ca şi cum l-ar fi îmbrăcat, iar el, se
va fi foarte mulţumit.
Mai trimise un credincios şi priceput slujitor şi acesta făcu
ȋntocmai ca şi ministrul, de teamă să nu fie crezut prost.
În sfârşit, vru şi împăratul s-o vadă.
— Nu-i aşa că e de toată frumuseţea? întrebară cei doi
credincioşi.
„Ce-i asta?”, se gândi împăratul, „Eu nu văd nimic! îmbrăcat.
Îngrozitor! Sunt oare chiar atât de prost? Ori sunt nevrednic?
Niciodată nu mi-aş fi putut închipui una ca asta, ca tocmai poată privi mai bine înfăţişarea măreaţă.
mie să mi se întâmple o asemenea nenorocire.” Apoi,
zise:
— Într-adevăr, este de toată frumuseţea! Vă mărturisesc să lase să se observe că ei nu văd nimic.
deplina mea mulţumire.
Cei doi şarlatani fură decoraţi şi primiră rangul de Mari întâlnea în uliţe şi pe la ferestre strigau: „Ce haină strălucită!
Ţesători ai curţii.
În ajunul marii parade, ei vegheară toată
noaptea şi lucrară la lumina a şaisprezece
lumânări. Lumea văzu osteneala ce şi-o dădeau
să facă hainele noi ale împăratului. În sfârşit, se
prefăceau că scot stofa din război, că taie în aer
cu nişte foarfeci mari și cos cu ac fără fir. Apoi,
într-un sfârşit, spuseră că haina-i gata!
Când împăratul, urmat de aghiotanţii lui, se
duse s-o vadă, pungaşii, ridicând un braţ în aer
ca şi cum ar fi ţinut ceva, ziseră:
— Iată pantalonii, iată haina, iată şi mantia,
Înălţimea Ta! Totul e uşor ca pânza de păianjen.
— Dacă Măria Ta binevoieşte să se dezbrace,
noi îi vom încerca hainele, în faţa oglinzii.
suci, se răsuci în fața oglinzii.
— Doamne! Ce bine vine, parcă e turnată! Ce croială
frumoasă! strigară curtenii. Ce desen! Ce culori! Ce haină
nepreţuită!
Atunci marele maestru de ceremonii intră.
— Sunt gata, spuse împăratul. Cred că nu sunt rău
Şi se mai întoarse încă o dată-n faţa oglinzii, ca să îşi
Curtenii, care erau nevoiţi să-i ducă trena, se prefăcură
că ridică ceva de jos. Apoi, îşi ţinură mâinile în sus, nevoind
Pe când împăratul mergea mândru, toţi oamenii pe care îi
Ce trenă frumoasă are! Şi ce croială minunată!”
— Dar eu văd că n-are haine deloc, zise un
copil mic.
— Doamne, ascultă glasul nevinovăţiei! şopti
mama lui. Şi de îndată rosti şi mulţimea cuvintele
copilului.
— Ȋmpăratul e dezbrăcat!
Împăratul fu grozav de jignit, căci i se păru că
aveau dreptate. Aşa era … Totuşi, socoti în gând
şi luă următoarea hotărâre: „Orice-ar fi, trebuie
s-o duc de-acum până la bun sfârşit!” Aşa că îşi
ridică cu şi mai multă mândrie capul, iar curtenii
ţinură ca şi mai înainte, cu respect, trena care nu
era …
