Page 30
P. 30
30
Ursul păcălit
de vulpe
de
Ion Creangă
E ra
odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase Aho!” Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea
o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăieri. de aproape şi, văzând-o că nici nu suflă, zice:
Făcându-se ziua albă, vulpea ieşi la marginea drumului şi
se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă pentru a caţaveică am să fac nevestei mele!”
găsi ceva de mâncare.
Şezând vulpea cu botul întins pe labele dinainte, îi vine strigă la boi: Hăis, Joian! ea, Bourean!”. Boii pornesc.
miros de peşte. Atunci ea ridică puţin capul şi uitându-se
la
vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de doi a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia
boi.
„
Bun!”, gândi vulpea. Iaca hrana
„
ce-o aşteptam eu.” Şi îndată iese de
sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului,
ca şi cum ar fi moartă.
A
propiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede
şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho!
„
„
Bre, da’ cum a murit vulpea asta aici ?! Tii!... e frumoasă
C
Zicând aşa, ia vulpea ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi
„
C
Însă cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele
şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat
o mulţime de peşte pe drum, binișor
sare şi ea din car şi, cu mare grabă,
începe a strânge peştele de pe drum.
După ce l-a strâns grămadă, îl , îl
ia
duce la vizuina sa şi începe a mânca,
pentru că tare-i mai era foame.
Tocmai când începuse a mânca,
iaca vine la dânsa ursul.
— Bună masă, cumătră! Tiii! a’ ce
D
mai de peşte ai! Dă-mi şi mie că tare
mi-i poftă!
— Ia mai pune-ţi pofta-n cui,
cumetre, că doar nu pentru gustul
altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa
de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n
baltă, ca mine, şi-i avea peşte să
Ursul păcălit
de vulpe
de
Ion Creangă
E ra
odată o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Ea umblase Aho!” Boii se opresc. Ţăranul vine spre vulpe, se uită la ea
o noapte întreagă după hrană şi nu găsise nicăieri. de aproape şi, văzând-o că nici nu suflă, zice:
Făcându-se ziua albă, vulpea ieşi la marginea drumului şi
se culcă sub o tufă, gândindu-se ce să mai facă pentru a caţaveică am să fac nevestei mele!”
găsi ceva de mâncare.
Şezând vulpea cu botul întins pe labele dinainte, îi vine strigă la boi: Hăis, Joian! ea, Bourean!”. Boii pornesc.
miros de peşte. Atunci ea ridică puţin capul şi uitându-se
la
vale, în lungul drumului, zăreşte venind un car tras de doi a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia
boi.
„
Bun!”, gândi vulpea. Iaca hrana
„
ce-o aşteptam eu.” Şi îndată iese de
sub tufă şi se lungeşte în mijlocul drumului,
ca şi cum ar fi moartă.
A
propiindu-se de vulpe, ţăranul ce mâna boii o vede
şi, crezând că-i moartă cu adevărat, strigă la boi: Aho!
„
„
Bre, da’ cum a murit vulpea asta aici ?! Tii!... e frumoasă
C
Zicând aşa, ia vulpea ş-o aruncă deasupra peştelui. Apoi
„
C
Însă cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele
şi peştele din car cădea.
După ce hoaţa de vulpe a aruncat
o mulţime de peşte pe drum, binișor
sare şi ea din car şi, cu mare grabă,
începe a strânge peştele de pe drum.
După ce l-a strâns grămadă, îl , îl
ia
duce la vizuina sa şi începe a mânca,
pentru că tare-i mai era foame.
Tocmai când începuse a mânca,
iaca vine la dânsa ursul.
— Bună masă, cumătră! Tiii! a’ ce
D
mai de peşte ai! Dă-mi şi mie că tare
mi-i poftă!
— Ia mai pune-ţi pofta-n cui,
cumetre, că doar nu pentru gustul
altuia m-am muncit eu. Dacă ţi-i aşa
de poftă, du-te şi-ţi moaie coada-n
baltă, ca mine, şi-i avea peşte să
