Page 35
P. 35
35
Hainele cele noi
ale împăratului
de Hans Christian Andersen
A
fost odată ca niciodată un împărat căruia îi plăceau şi lucrau până la miezul nopţii la războaiele goale.
atât de mult hainele, încât ar fi fost în stare să îşi dea
întreaga avere numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la îşi zise în sinea lui împăratul. Şi i se umplu inima de grijă
o paradă ori când se ducea la teatru sau la plimbare, nu gândindu-se că proştii şi cei nepregătiţi pentru slujba lor
avea alt gând decât să îşi arate lumii întregi ultimele straie nu vor putea să vadă acea stofă minunată. „Am să-l trimit
cumpărate. În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele,
şi cum se zice de-un rege: „E la sfat!”, astfel
se spunea despre dânsul: „E la dulapul
cu haine!”.
Într-o bună zi, iată că ajunseră
în cetate şi doi pungaşi care
se dădură drept mari meşteri
ţesători şi spuseră că ei
ştiau ţese cea mai frumoasă
stofă
din
întreaga
lume.
Nu numai culorile şi desenele
erau nemaipomenit de frumoase,
dar hainele făcute din acea stofă aveau
o însuşire ciudată: se făceau nevăzute
pentru orice om care nu îşi îndeplinea bine slujba sau
care era mărginit la minte.
„Astea da haine straşnice!”, gândi împăratul. „Cu ele îmi chiar atât de mărginit? Nici în ruptul capului nu trebuie să
voi cunoaşte mai bine supuşii şi-am să-i pot deosebi pe cei bănuiască cineva una ca asta! Ori te pomeneşti că oi fi
deştepţi de cei proşti. Da, îmi trebuie numaidecât această nevrednic? Nici nu îndrăznesc să spun că stofa e invizibilă
stofă magică.”
Şi le dădu îndată o sumă imensă
de bani celor doi pungaşi, ca ei să-şi
înceapă lucrarea cât mai repede. Aceştia
întinseră două războaie de ţesut şi se prefăcură că
lucrează de zor, cu toate că nu era nimic pe ţevile lor.
Mereu cereau să li se dea mătase subţire şi fir de aur, dar
ei, în loc să le folosească, le puneau de-o parte, într-un sac
„Trebuie să ştiu acum unde au ajuns ei cu ţesutul stofei”,
pe cel mai vechi şi mai bun dintre miniştrii mei”, gândi
împăratul.
Cinstitul şi bătrânul ministru merse în
sala unde lucrau cei doi pungaşi la
războaiele lor goale.
„Dumnezeule!”, se gândi el
deschizând ochii mari, „eu nu
văd nimic.” Dar nu zise niciun
cuvânt.
Cei doi ţesători îl poftiră să
vină să se uite mai de aproape şi
îl întrebară cum i se par culorile şi
desenul. Apoi îi arătară şi războaiele lor.
Bătrânul ministru îşi aţinti ochii, dar nu văzu
nimic, pentru simplul fapt că nici nu era nimic acolo.
„Doamne!”, se gândi ministrul cu îngrijorare, „sunt
pentru mine!”
Hainele cele noi
ale împăratului
de Hans Christian Andersen
A
fost odată ca niciodată un împărat căruia îi plăceau şi lucrau până la miezul nopţii la războaiele goale.
atât de mult hainele, încât ar fi fost în stare să îşi dea
întreaga avere numai pe îmbrăcăminte. Când mergea la îşi zise în sinea lui împăratul. Şi i se umplu inima de grijă
o paradă ori când se ducea la teatru sau la plimbare, nu gândindu-se că proştii şi cei nepregătiţi pentru slujba lor
avea alt gând decât să îşi arate lumii întregi ultimele straie nu vor putea să vadă acea stofă minunată. „Am să-l trimit
cumpărate. În fiecare ceas al zilei îşi schimba hainele,
şi cum se zice de-un rege: „E la sfat!”, astfel
se spunea despre dânsul: „E la dulapul
cu haine!”.
Într-o bună zi, iată că ajunseră
în cetate şi doi pungaşi care
se dădură drept mari meşteri
ţesători şi spuseră că ei
ştiau ţese cea mai frumoasă
stofă
din
întreaga
lume.
Nu numai culorile şi desenele
erau nemaipomenit de frumoase,
dar hainele făcute din acea stofă aveau
o însuşire ciudată: se făceau nevăzute
pentru orice om care nu îşi îndeplinea bine slujba sau
care era mărginit la minte.
„Astea da haine straşnice!”, gândi împăratul. „Cu ele îmi chiar atât de mărginit? Nici în ruptul capului nu trebuie să
voi cunoaşte mai bine supuşii şi-am să-i pot deosebi pe cei bănuiască cineva una ca asta! Ori te pomeneşti că oi fi
deştepţi de cei proşti. Da, îmi trebuie numaidecât această nevrednic? Nici nu îndrăznesc să spun că stofa e invizibilă
stofă magică.”
Şi le dădu îndată o sumă imensă
de bani celor doi pungaşi, ca ei să-şi
înceapă lucrarea cât mai repede. Aceştia
întinseră două războaie de ţesut şi se prefăcură că
lucrează de zor, cu toate că nu era nimic pe ţevile lor.
Mereu cereau să li se dea mătase subţire şi fir de aur, dar
ei, în loc să le folosească, le puneau de-o parte, într-un sac
„Trebuie să ştiu acum unde au ajuns ei cu ţesutul stofei”,
pe cel mai vechi şi mai bun dintre miniştrii mei”, gândi
împăratul.
Cinstitul şi bătrânul ministru merse în
sala unde lucrau cei doi pungaşi la
războaiele lor goale.
„Dumnezeule!”, se gândi el
deschizând ochii mari, „eu nu
văd nimic.” Dar nu zise niciun
cuvânt.
Cei doi ţesători îl poftiră să
vină să se uite mai de aproape şi
îl întrebară cum i se par culorile şi
desenul. Apoi îi arătară şi războaiele lor.
Bătrânul ministru îşi aţinti ochii, dar nu văzu
nimic, pentru simplul fapt că nici nu era nimic acolo.
„Doamne!”, se gândi ministrul cu îngrijorare, „sunt
pentru mine!”
