Page 22
P. 22
22
Muzicanții din Bremen
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată un om sărman, care avea un măgar ce de oraşului!
ani de zile îi tot căra la moară saci plini cu grăunţe.
Dar, de la o vreme, bietul animal îmbătrânise şi nu mai trupei. Şi au tot mers fugarii, până când au văzut un cocoş
era bun de nicio ispravă. De aceea, stăpânul
lui se hotărî să nu mai strice nutreţul pe
dânsul. Măgarul pricepu de îndată că
nu îl aşteaptă vremuri prea bune și
plecă spre oraşul Bremen. Îi venise
lui în gând că acolo s-ar putea face
muzicantul oraşului. După ce merse
el o bucată de vreme, dădu peste un
ogar care zăcea întins la marginea
drumului, răsuflând din greu.
— Ce gâfâi aşa? îl întrebă măgarul.
— Vai de mine, răspunse câinele.
Sunt bătrân şi slăbesc pe zi ce trece. La
vânătoare nu mai sunt bun de nicio ispravă, așa
că mi-am luat tălpăşiţa de acasă. Dar cu ce am să-mi câştig căscată, nu alta! Cocoşul găsi propunerea măgarului cât
eu pâinea de acum înainte?
— Ştii ceva, îi zise măgarul, eu mă duc la Bremen să mă ce merseră, dar cum nu reuşiră să ajungă la Bremen într-o
fac muzician. Hai cu mine! Eu am să cânt din lăută, iar tu ai singură zi, înnoptară într-o pădure.
să baţi la toba cea mare.
Câinelui îi plăcu propunerea și plecară amândoi mai iar cocoşul şi pisica se căţărară în el. Înainte să adoarmă,
departe. Merseră ei aşa, până întâlniră în drum o pisică.
— Ei, de ce eşti atât de tristă? o întrebă măgarul.
— Pentru că anii bătrâneţii m-au cam ajuns şi mi s-au tovarăşilor:
tocit colţii, iar acum tot ce îmi place cel
mai mult e să dorm pe cuptor, stăpâna
m-a alungat de acasă. Aşa că stau şi mă
socot: încotro s-o apuc?
— Hai cu noi la Bremen, că la serenade nu te întrece
nimeni. Cu siguranţă o să-ţi găseşti şi tu un loc în taraful
Pisica socoti că sfatul acesta nu-i rău deloc şi se alătură
cocoţat pe o poartă care striga „cucurigu” din toate
puterile lui.
— Ce ţi s-a întâmplat de strigi aşa,
cocoşule? îl întrebă măgarul.
— Iaca, dau şi eu de veste c-o să
fie vreme frumoasă mâine, dar la ce
bun! spuse cu tristeţe cocoşul. Mâine
ne vin oaspeţi și stăpâna mea i-a spus
bucătăresei c-ar pofti să mă mănânce
la masă, în ciorbă. Acum înţelegi de ce
strig aşa?
— Da’ de ce te necăjeşti? Hai mai bine cu
noi la Bremen! Ai un glas puternic şi, dacă te-ai
învoi să cânţi cu noi, ne-ar asculta lumea cu gura
se poate de bună şi porniră tuspatru la drum. Merseră ei
Măgarul şi câinele îşi făcură culcuş sub un copac mare,
măgarul îşi mai roti încă o dată privirea şi, deodată, i se
păru că zăreşte în depărtare o luminiţă. Atunci le spuse
Muzicanții din Bremen
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată un om sărman, care avea un măgar ce de oraşului!
ani de zile îi tot căra la moară saci plini cu grăunţe.
Dar, de la o vreme, bietul animal îmbătrânise şi nu mai trupei. Şi au tot mers fugarii, până când au văzut un cocoş
era bun de nicio ispravă. De aceea, stăpânul
lui se hotărî să nu mai strice nutreţul pe
dânsul. Măgarul pricepu de îndată că
nu îl aşteaptă vremuri prea bune și
plecă spre oraşul Bremen. Îi venise
lui în gând că acolo s-ar putea face
muzicantul oraşului. După ce merse
el o bucată de vreme, dădu peste un
ogar care zăcea întins la marginea
drumului, răsuflând din greu.
— Ce gâfâi aşa? îl întrebă măgarul.
— Vai de mine, răspunse câinele.
Sunt bătrân şi slăbesc pe zi ce trece. La
vânătoare nu mai sunt bun de nicio ispravă, așa
că mi-am luat tălpăşiţa de acasă. Dar cu ce am să-mi câştig căscată, nu alta! Cocoşul găsi propunerea măgarului cât
eu pâinea de acum înainte?
— Ştii ceva, îi zise măgarul, eu mă duc la Bremen să mă ce merseră, dar cum nu reuşiră să ajungă la Bremen într-o
fac muzician. Hai cu mine! Eu am să cânt din lăută, iar tu ai singură zi, înnoptară într-o pădure.
să baţi la toba cea mare.
Câinelui îi plăcu propunerea și plecară amândoi mai iar cocoşul şi pisica se căţărară în el. Înainte să adoarmă,
departe. Merseră ei aşa, până întâlniră în drum o pisică.
— Ei, de ce eşti atât de tristă? o întrebă măgarul.
— Pentru că anii bătrâneţii m-au cam ajuns şi mi s-au tovarăşilor:
tocit colţii, iar acum tot ce îmi place cel
mai mult e să dorm pe cuptor, stăpâna
m-a alungat de acasă. Aşa că stau şi mă
socot: încotro s-o apuc?
— Hai cu noi la Bremen, că la serenade nu te întrece
nimeni. Cu siguranţă o să-ţi găseşti şi tu un loc în taraful
Pisica socoti că sfatul acesta nu-i rău deloc şi se alătură
cocoţat pe o poartă care striga „cucurigu” din toate
puterile lui.
— Ce ţi s-a întâmplat de strigi aşa,
cocoşule? îl întrebă măgarul.
— Iaca, dau şi eu de veste c-o să
fie vreme frumoasă mâine, dar la ce
bun! spuse cu tristeţe cocoşul. Mâine
ne vin oaspeţi și stăpâna mea i-a spus
bucătăresei c-ar pofti să mă mănânce
la masă, în ciorbă. Acum înţelegi de ce
strig aşa?
— Da’ de ce te necăjeşti? Hai mai bine cu
noi la Bremen! Ai un glas puternic şi, dacă te-ai
învoi să cânţi cu noi, ne-ar asculta lumea cu gura
se poate de bună şi porniră tuspatru la drum. Merseră ei
Măgarul şi câinele îşi făcură culcuş sub un copac mare,
măgarul îşi mai roti încă o dată privirea şi, deodată, i se
păru că zăreşte în depărtare o luminiţă. Atunci le spuse
