Page 18
P. 18
18
Hänsel și Gretel
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare oleacă! Noi ne ducem în pădure, să tăiem lemne şi, seara,
nevoiaş, care avea doi copii. Pe băieţel îl chema ne întoarcem să vă luăm.
Hänsel, iar pe fetiţă Gretel.
De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce-şi astâmpăra arăta să-i ia pe bieţii copii. Hänsel o mângâie pe surioara
foamea. Într-o seară, omul îi
zise nevesti-sii:
— Ce-o să ne facem? Cu
ce-o să-i hrănim pe bieţii
noştri copii?
— Ştii ceva, bărbate,
răspunse femeia, mâine-n
zori luăm copiii cu noi şi-i
ducem unde-i pădurea mai
deasă. Le facem un foc bun,
le dăm câte-o îmbucătură
de pâine şi pe urmă îi lăsăm
acolo.
Cei doi copii auziră tot ce
spuse femeia către tatăl lor,
iar Gretel începu să plângă
cu lacrimi:
— Nu plânge, Gretel, ci
dormi liniştită. Om găsi noi cum să scăpăm cu bine.
Nici n-apucaseră bine să răsară zorile, că şi veni femeia un copac.
şi îi trezi. Apoi le întinse câte o bucăţică de pâine.
În timp ce mergeau ei pe poteca ce
ducea spre pădure, Hänsel începu a
face firimituri în buzunar şi din loc în loc se
oprea să le presare pe jos.
Femeia îi duse pe copii tot mai departe în pădure.
Într-un luminiş, făcură un foc mare şi mama le zise:
— Rămâneţi aici, copilaşi, puneţi capul jos şi dormiţi
Zburară ceasurile, se lăsă şi amurgul, și nimeni nu se
lui şi-i zise:
— Să rămânem aici
până ce-o răsări luna, că
atunci va fi uşor să găsim
firimiturile pe care le-am
împrăştiat pe jos. Ele or să
ne arate drumul spre casă!
De îndată ce se înălţă
luna, copiii se sculară din
culcuşul
de
vreascuri,
dar nu mai găsiră nicio
firimitură. Le ciuguliseră
păsărelele pe toate. Dar
Hänsel îi spuse lui Gretel:
— N-ai teamă, surioară,
până la urmă tot o să găsim
drumul.
Merseră
toată
noaptea, dar nu izbutiră să
iasă din pădure. Înfometați și obosiți, copiii au adormit sub
Dimineața au pornit de cum a răsărit soarele.
Hänsel și Gretel
de Jacob și Wilhelm Grimm
A
fost odată ca niciodată un tăietor de lemne tare oleacă! Noi ne ducem în pădure, să tăiem lemne şi, seara,
nevoiaş, care avea doi copii. Pe băieţel îl chema ne întoarcem să vă luăm.
Hänsel, iar pe fetiţă Gretel.
De sărmani ce erau, nu prea aveau cu ce-şi astâmpăra arăta să-i ia pe bieţii copii. Hänsel o mângâie pe surioara
foamea. Într-o seară, omul îi
zise nevesti-sii:
— Ce-o să ne facem? Cu
ce-o să-i hrănim pe bieţii
noştri copii?
— Ştii ceva, bărbate,
răspunse femeia, mâine-n
zori luăm copiii cu noi şi-i
ducem unde-i pădurea mai
deasă. Le facem un foc bun,
le dăm câte-o îmbucătură
de pâine şi pe urmă îi lăsăm
acolo.
Cei doi copii auziră tot ce
spuse femeia către tatăl lor,
iar Gretel începu să plângă
cu lacrimi:
— Nu plânge, Gretel, ci
dormi liniştită. Om găsi noi cum să scăpăm cu bine.
Nici n-apucaseră bine să răsară zorile, că şi veni femeia un copac.
şi îi trezi. Apoi le întinse câte o bucăţică de pâine.
În timp ce mergeau ei pe poteca ce
ducea spre pădure, Hänsel începu a
face firimituri în buzunar şi din loc în loc se
oprea să le presare pe jos.
Femeia îi duse pe copii tot mai departe în pădure.
Într-un luminiş, făcură un foc mare şi mama le zise:
— Rămâneţi aici, copilaşi, puneţi capul jos şi dormiţi
Zburară ceasurile, se lăsă şi amurgul, și nimeni nu se
lui şi-i zise:
— Să rămânem aici
până ce-o răsări luna, că
atunci va fi uşor să găsim
firimiturile pe care le-am
împrăştiat pe jos. Ele or să
ne arate drumul spre casă!
De îndată ce se înălţă
luna, copiii se sculară din
culcuşul
de
vreascuri,
dar nu mai găsiră nicio
firimitură. Le ciuguliseră
păsărelele pe toate. Dar
Hänsel îi spuse lui Gretel:
— N-ai teamă, surioară,
până la urmă tot o să găsim
drumul.
Merseră
toată
noaptea, dar nu izbutiră să
iasă din pădure. Înfometați și obosiți, copiii au adormit sub
Dimineața au pornit de cum a răsărit soarele.
