Page 17

17
Povestea forței
Doi puișori abia ieșiți din găoace scurmă prin curte după
râme.
— Piu-piu! piuie puișorii zărind o râmă ascunsă după un
bolovan.
— Piu-piu, ce noroc pe mine! își spuse primul puișor, apoi
apucă de râmă bucuros.
— Piu-piu, ce noroc pe mine! își spuse și al doilea puișor,
apoi apucă și el de râma sa, bucuros. Numai că... râma
găsită de ei era, de fapt, un biet elastic, din cele care se pun
la conserve. Și trag puișorii, și trag, dar nimic. Râma-elastic
se tot întinde fără să se rupă. Motivul? Puișorii trăgeau cu
aceeași forță.
— E râma mea, eu am găsit-o! strigă primul puișor.
— Piu-piu! Ba nu-i adevărat!
— E râma mea, eu am găsit-o! strigă și al doilea puișor.
Vai, ce mai larmă se iscă!
Găinușa și cocoșul apărură degrabă. Fiecare luă partea
unuia dintre puișori. Așa că, acum, găinușa trage tare de un
capăt al râmei-elastic, iar de celălalt capăt, cocoșul. Și râma-
elastic se întinde, se întinde, că doar trag cu forță, nu glumă!
Și, cum trăgeau ei așa, numai ce se rupse râma-elastic,
iar găinușa și cocoșelul căzură grămadă. Să te ții scandal
acum!
— Cucurigu! țipa înfuriat cocoșelul.
— Cot-cotcodac! țipa și găinușa.
— Piu-piu! piuiau puișorii.
O mâță care tocmai trecea pe-acolo întrebă curioasă:
— Ce atâta larmă pentru o bucată de elastic?
Auzind-o, găinușa și cocoșelul se potoliră rușinați.